Unul dintre cei doi foști membri ai trupei The Beatles aflați încă în viață, Ringo Starr, a lansat în 10 ianuarie 2025 cel de-al 21-lea său album de studio ca artist solo. Albumul se intitulează „Look Up” și este promovat ca „albumul de country al lui Ringo”. Când am văzut asta, primul meu gând a fost că acesta este de fapt al doilea album de country al lui Ringo.
Primul a fost „Beaucoups of Blues”, lansat în 1970, imediat după desființarea formației The Beatles. Albumul a fost înregistrat atunci în Nashville, cu legendarul chitarist Pete Drake ca producător, și mulți remarcabili muzicieni de studio din Nashville din acea perioadă l-au acompaniat pe Ringo.
Potrivit acestuia, noul său album a luat naștere după ce l-a întâlnit pe celebrul producător și compozitor T Bone Burnett la un eveniment, cei doi au discutat despre o colaborare, și în scurt timp T Bone a compus aproape un întreg album cu piese de country noi și s-a oferit să și producă noul album. Burnett și muzicienii pe care acesta i-a angajat au înregistrat piesele de bază în Nashville, iar de data aceasta Ringo a rămas acasă, în Los Angeles, unde a și înregistrat vocea și părțile de percuție și tobe.
Luni 7 iulie Richard Starkey împlinește 85 de ani și vă invit să ascultăm împreună la radio Big FM albumul „Look Up”! Ne puteți recepționa la Deva, Simeria și Orăștie pe 92.6 FM / la Hunedoara și Călan pe 88.9 FM/ on-line la bigfm.ro/live/ Nu uitați de emisiunea de la ora 21:00!
T.T.Popa