Cu ocazia Zilei Non-violenței în Școli, marcată anual la data de 30 ianuarie, Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara a lansat un material video de conștientizare realizat în parteneriat cu Liceul Energetic Deva.
Elevii clasei a XII-a, profil multimedia, au avut un rol esențial în acest proiect, fiind implicați atât ca actori principali, cât și în realizarea tehnică a producției – filmare, montaj și procesare video. Activitatea s-a desfășurat sub coordonarea cadrelor didactice, în cadrul colaborării media dintre liceu și IPJ Hunedoara.
Materialul video transmite un mesaj clar despre importanța prevenirii violenței în mediul școlar și evidențiază rolul educației și al implicării tinerilor în promovarea unui climat sigur și responsabil.
Clipul poate fi urmărit pe pagina oficială de socializare a IPJ Hunedoara, precum și pe canalele media partenere.
BIG FM Deva și Hunedoara felicită elevii, profesorii și conducerea Liceului Energetic Deva pentru profesionalism și implicare într-un proiect cu impact real în comunitate.

