Artistul zilei de marți, 21 iulie, este un inegalabil chitarist american de origine mexicană care a înfiinţat Santana Blues Band, în 1966, la San Francisco. Sub patronajul său magnific, trupa avea să combine în mod unic rock-ul cu jazz-ul, blues-ul, salsa, bossa nova, rumba şi alte dansuri sud americane dar şi cu ritmurile africane. De-a lungul anilor ’70 şi ’80, cei de la Santana au lansat un şir de albume excepționale, între care Abraxas, Caravenserai, Amigos, Moonflower, Zebop! și Shangó.
După un deceniu de penumbră, trupa a avut o revenire de senzaţie în 1999 cu albumul Supernatural care a câștigat 9 premii Grammy și s-a vândut deja în aproape 35 de milioane de exemplare! În 2009, Carlos a primit premiul Billboard pentru întreaga activitate, iar în 2013 a primit Medalia Centrului Kennedy, una dintre cele mai înalte distincții culturale din Statele Unite, acordată anual artiștilor pentru contribuțiile lor de o viață la cultura americană.
Carlos Augusto Humberto Alves Santana Barragán a împlinit 79 de ani și continuă să nu dea niciun semn de oboseală! Cariera lui artistică este egalată doar de devotamentul său de o viață pentru activismul social și pentru cauzele umanitare. Fundația Milagro, înființată de Carlos Santana și de familia sa în 1998, a acordat până acum peste nouă milioane de dolari unor organizații non-profit care sprijină copiii și tinerii defavorizați în domeniile artelor, educației și sănătății.
Vă aștept la radio Big FM: 92.6 FM – Deva / 88.9 FM – Hunedoara / bigfm.ro/live/ 🎸 Nu ratați emisiunea de la ora 21:00!
T.T.Popa

