11,000FaniÎmi place

Artista Zilei – Dolly Parton

Este greu să găsești o altă artistă de country music comparabilă ca faimă internațională și succes cu Dolly Parton. După ce a crescut în sărăcie extremă alături de celialți 11 frați și surori într-o fermă din Locust Ridge, Tennessee, datorită talentului și ambiției nestăvilite la 12 ani apărea la televiziunea din Knoxville și la 13 cânta deja în marele spectacol Grand Ole Opry de la Nashville!

 

La mijlocul anilor ’70 era un superstar al muzicii country, trecând și la pop în anii ’80 când a început să apară cu succes și în filme. Deși din motive de marketing ea a pozat drept ‘Dumb Blonde’, Dolly Rebecca Parton nu numai că nu este o blondă proastă, ci este o cântăreață-compozitoare extraordinar de talentată și o femeie de afaceri de mare succes, care și-a ajutat întregul clan să prospere. Iar contribuția ei la popularizarea muzicii country în întreaga lume este inestimabilă.

 

E Artista Zilei de luni, 18 decembrie, la radio Big FM. Ne puteți asculta pe 92.6 FM în Deva, 88.9 FM în Hunedoara și on-line la bigfm.ro/live/

 

Nu uitați de emisiunea de la ora 21:00!

 

T.T.Popa

Te-ar mai putea interesa