11,000FaniÎmi place

Artiștii Zilei – Scorpions

‘Rock Believer’ este în mod clar cel mai bun album al trupei germane Scorpions de la cele de la finalul anilor ‘70 și mijlocul anilor ‘80 și până acum. Are prospețimea și farmecul excelentelor „Lovedrive”, „Blackout” sau chiar „Love At First Sting”, cu care aduce foarte mult. E bine că membrii formației au așteptat adevărata inspirație înainte de a înregistra acest nou album și chiar dacă au trecut 7 ani de la cel anterior a meritat să așteptăm cuminți.

 

Klaus Meine, Rudolf Schenker, Matthias Jabs și Pawel Maciwoda au revenit în mare formă, alături de noul lor baterist, fostul membru al grupului britanic Motorhead, Mikkey Dee. Chiar dacă se află în cel de al 6 deceniu de activitate cei de la Scorpions au încă o mulțime de trucuri muzicale ascunse în mânecă. Este clar că Epoca de aur a Rock-ului nu s-a încheiat odată cu secolul anterior. Astăzi avem acces instantaneu la discografii întregi prin intermediul unei palete varietate de surse. Astfel, chiar dacă nu sunteți complet familiarizați cu Scorpions, vă puteți edifica cu ușurință în privința contribuției pe care au avut-o la evoluția rock-ului.

 

Noi, aici pe Big FM, vă oferim ocazia de a asculta majoritatea pieselor de pe ‘Rock Believer’, cel de al nouăsprezecelea lor album de studio, lansat pe 25 februarie 2022. Fiți pe recepție miercuri 16 martie pe 92.6 FM / 88.9 FM / www.bigfm.ro Nu uitați de emisiunea ce începe la ora 21:00

Te-ar mai putea interesa