Artiștii Zilei – Sixpence None The Richer

Artiștii Zilei – Sixpence None The Richer

Sixpence None The Richer este un grup american originar din New Braunfels, Texas, care are acum cartierul general la Nashville. Dezvoltat în jurul nucleului format din chitaristul și compozitorul Matt Solcum și vocalista și compozitoarea Leigh Nash, grupul a evoluat pornind de la christian rock pentru a deveni la finalul anilor ’90 și începutul anilor 2000 unul dintre cele mai interesante, mai apreciate și mai difuzate grupuri americane de alternative pop-rock.

 

Excelentul lor hit ‘Kiss Me’, apărut atât în serialul ‘Dawson’s Creek’ cât și în filmul ‘She’s All That’, continuă să fie difuzat și astăzi foarte frecvent la posturile de radio din lumea întreagă, la fel ca și celelalte succese ale lor: ‘There She Goes’ și ‘Don’t Dream It’s Over’.