Progressive heavy metal-ul cântat de Uriah Heep ca la carte a făcut din trupa britanică unul dintre cele mai populare grupuri de rock încă de la începutul anilor ’70. Înființat de chitaristul Mick Box şi de vocalistul David Byron la sfârşitul anilor ’60, grupul a trecut printr-un număr uluitor de schimbări de componentă în următoarele decenii, aproape 30 de muzicieni diferiți activând în trupă de-a lungul anilor.
Muzica celor de la Uriah Heep a fost descrisă cel mai frecvent de către criticii şi jurnaliștii muzicali ca fiind un amestec de rock progresiv şi heavy metal cu influente din folk, blues şi acid rock. Amprenta lor sonoră este dominată de claviaturi și de superbe armonii vocale, capitole la care Ken Hensley și respectiv David Byron au avut o contribuție decisivă. Din păcate nici ei, nici excelentul baterist al trupei, Lee Kerslake, nu mai sunt printre noi, dar spiritul Uriah Heep este în continuare însuflețit de Mick Box & co.
Vă aştept luni 3 iulie la radio Big FM să-i ascultăm cântând și să fredonăm împreună cu ei ‘July Morning’, ‘Lady In Black’, ‘Gypsy’, ‘Easy Living’, ‘Look At Yourself ‘… 92.6 FM / 88.9 FM / bigfm.ro/live/ Nu uitați de emisiunea de la ora 21:00!
T.T.Popa