Un copil ambițios din Midwest învață să cânte la chitară, iar când se face mare se mută de la Detroit în California și descoperă acolo aurul cu ajutorul unei trupe de rock & roll. Aceasta ar putea fi, foarte pe scurt, povestea lui Glenn Lewis Frey.
Desigur trupa a fost Eagles, pe care Glenn a înființat-o împreună cu prietenul și partenerul său componistic Don Henley acum 51 de ani. Vocea caldă a lui Glenn Frey a fost cea care mi-a încântat tinerețea cu Tequila Sunrise, Take It Easy, New Kid in Town, Lyin’ Eyes, Peaceful Easy Feeling, Already Gone și multe alte fantastice cântece pe care vă invit să le ascultăm împreună la Big FM marți 8 noiembrie.
Vă așteptăm pe 92.6 FM (Dv) / 88.9 FM (Hd) / www.bigfm.ro