Philip David Charles Collins e un muzician care s-a bucurat de un enorm succes în lumea întreagă mai ales în anii ’80 și ’90, dar și după aceea. Este cântăreț, compozitor, multi-instrumentist, producător, actor și scriitor, faimos atât ca baterist și percuționist, cât și ca solist vocal și lider al grupului Genesis dar și ca membru de marcă al unui alt excelent grup de rock progresiv, Brand X.
Este printre artiștii care au vândut cele mai multe discuri din toate timpurile. Peste 150 de milioane de exemplare ca artist solo și peste 100 de milioane cu Genesis (Doar trei muzicieni au reușit să vândă peste 100.000.000 de albume atât în cariera solo cât și, separat, ca membri ai unui grup.
Ceilalți doi sunt Sir Paul și Michael Jackson). Pentru munca sa ca artist solo a fost recompensat, între altele, cu 8 premii Grammy, 6 premii Brit, 3 premii American Music, 4 premii Billboard, 6 premii Ivor Novello, 1 premiu Oscar, 2 premii Globul de Aur, o stea pe Hollywood Walk Of Fame, titlul de Lieutenant of the Royal Victorian Order din partea reginei Marii Britanii (1994) și trei titluri de onorifice de Doctor în Muzică conferite de universități din Statele Unite și Austria.
Împlinește 73 de ani marți 30 ianuarie și este Artistul Zilei la radio Big FM: 92.6 FM Deva / 88.9 FM Hunedoara / bigfm.ro/live/
T.T.Popa