Albumul ‘The Bridge’ este o demonstrație de forță creativă și interpretativă a cântărețului și compozitorului care a împlinit în 2 octombrie 70 de ani, dar se ține foarte bine, chiar dacă bătrânele-i degete cu care cântă la bas nu mai stabilesc ca altă dată pulsul muzicii pop. Pe album nu există răsturnări sonore hi-tech, rapperi invitați sau încercări disperate de a adopta tendințele muzicale pop contemporane.
Înregistrat într-un studio de acasă în timpul lockdown-ului, cu contribuții înregistrate long-distance din partea muzicienilor care îl acompaniază, albumul pune accentul – ca de obicei în cazul lui Sting – pe interpretarea cu virtuozitate a unor cântece construite elegant ale căror versuri elevate impresionează prin emoție și profunzime. Aș aprecia că jumătate dintre aceste piese ar fi ajuns mari hit-uri de radio dacă ar fi fost lansate în perioada de maximă atractivitate comercială a lui Sting. Sound-ul este luxuriant, și ceea ce uimește în primul rând este vocea lui Sting.
Aflat acum la o vârstă la care majoritatea vocilor se adâncesc, se întunecă, devin mai răgușite, mai tulburi, sau în cazul unora, toate patru la un loc, Sting are o voce tânără de parcă tocmai ar fi debutat în carieră. Cum naiba reușește asta? Vă invit să-l ascultăm împreună pe Big FM, joi 25 noiembrie, poate descoperim!