11,000FaniÎmi place

Artistul Zilei – Willie Nelson

Când spui „legendă vie” spui de fapt Willie Nelson! Acest adevărat titan al culturii americane cântă, ca profesionist, de 82 de ani! Nu împlinise 10 ani și cânta deja într-o orchestră profesionistă de polka. A scris și compus peste 2500 de cântece și numele lui apare pe aproape 300 de albume, din care 75 solo oficiale (aproape 120 dacă le socotim și pe cele bootleg). Și, pentru că mai avea ceva timp liber, a jucat și în 54 de filme. Mai are și 10 cărți.

Dintre sutele de premii ce i-au fost acordate amintesc doar cele 14 premii Grammy, 11 premii din partea Country Music Association, 12 premii din partea Academy of Country Music și 12 premii American Music. Este membru al Grand Ole Opry, din 1964, a fost introdus în Nashville Songwriters Hall of Fame în 1973, în Country Music Hall of Fame în 1993, în Songwriters Hall of Fame în 2001 și în Rock and Roll Hall of Fame în 2023.

A fost onorat cu cele mai înalte distincții culturale americane: Premiul Centrului Kennedy în 1998 și Premiul Gershwin, din partea Bibliotecii Congresului American, în 2015. A luptat și luptă pentru numeroase cauze umanitare, doar pentru proiectul „Farm Aid”, inițiat de el împreună cu Neil Young și John Mellencamp, s-au strâns din 1985 și până acum în sprijinul fermierilor americani aproape 80 de milioane de dolari!

Restul laudelor, la radio Big FM, de ziua lui, luni 29 aprilie. Vă aștept 92.6 FM Deva / 88.9 FM Hunedoara / bigfm.ro/live/

T.T.Popa

Te-ar mai putea interesa