11,000FaniÎmi place

DJ Project lansează noul single în colaborare cu Lidia Buble – Ochii Tăi

După colabărări de succes alături de EMAA, Roxen, Giulia, Adela Popescu sau Ana Baniciu, DJ Project lansează noul single – „Ochii Tăi” – în colaborare cu Lidia Buble. După o experiență de mai bine de 22 de ani și 9 albume lansate cu multiple single-uri ce au ajuns în fruntea topurilor radio, DJ Project este considerat unul dintre cele mai longevive proiecte muzicale din România ce a reușit, cu fiecare lansare în parte, să fidelizeze din ce în ce mai mulți oameni. Colaborarea alături de Lidia Buble este focusată pe emoție și pe sensibilitate, versurile piesei spunându-ne cât de frumos e momentul în care te pierzi în ochii persoanei iubite. Și fără excepție, ochii spun cele mai frumoase și sincere povești.

 

DJ Project x Lidia Buble – Ochii Tai | Official Video

 

„Ne-am bucurat mult când Lidia a acceptat să se alăture pentru colaborarea aceasta. Simțeam nevoia unei voci sensibile și puternice care ar putea să livreze piesa către ascultători, iar Lidia este fără doar și poate artista care are capacitatea asta. Sperăm să vă placă la fel de mult cum ne place și nouă” ne spune DJ Project.

 

Piesa a fost scrisă și compusă de către Gino Manzotti, Emanuela Alexa (EMAA), ACHI (Petre Octavian Ioachim), Florian Rus și Darius Țăran, în timp ce producția a fost realizată de către ACHI (Petre Octavian Ioachim) și Gino Manzotti.

 

„După cum știți, iubesc piesele care au un mesaj profund, sensibil și, unde, simt că pot fi eu însămi. Colaborarea cu băieții de la DJ Project a venit natural, pentru că rezonăm cu stilul romantic, plăcut inimilor noastre și am știut că va fi una profesionistă, așa cum sunt ei. Așa cum mie mi-a atins sufletul de la prima audiție, așa sper să ajungă și la sufletele tuturor și să simtă emoția pură când ascultă <<Ochii Tăi>>. Ochii nu mint niciodată, ci pot arăta cu adevărat ce și cum simțim” ne spune Lidia Buble.

 

DJ Project este un proiect muzical alcătuit din Gino Manzotti (Handke Giuseppe) și Dj Maxx (Ovidiu Florea) ambii fiind atât DJ, cât și producători. S-au bucurat de un succes enorm atunci când 6 din 21 de piese lansate au urcat pe prima poziție în topurile muzicale naționale. De asemenea, piesele „Parte din tine” în colaborare cu Roxen și „Inimă nebună” în colaborare cu MIRA, au ajuns No. 1 în topurile radio și TV. Pe parcursul evoluției proiectului, DJ Project a devenit un fenomen în industria muzicală din România.

 

Cu o comunitate de peste 2 milioane de fani care o urmăresc pe platformele sociale, Lidia Buble a cucerit publicul cu numeroase hituri lansate de-a lungul carierei sale. Artista a lansat recent cel de-al treilea single internațional „Por Amor”, după debutul piesei în limba spaniolă „Margarita” și „La Luna”. Cel mai recent single al ei, „Por Amor”, este despre dragoste, povestea fiind acompaniată de un sound exotic. Printre cele mai cunoscute lansări ale artistei se numără și: „Noi simtim la fel”, alături de Adi Sina, „Le-am spus și fetelor”, „Mi-e bine”, „Sub apă”, „Cămașa”, „Lacătul și femeia” și „Cu ochii aia verzi”.

Te-ar mai putea interesa