Primăria Deva a făcut o estimare referitoare la datele la care unitățile de învățământ din Deva vor avea căldură. Astfel, Liceul de Arte din Deva va finaliza lucrările de încălzire până pe 15 octombrie, Liceul Tehnologic „Transilvania” ar putea avea căldură până la 31 octombrie, iar Liceul cu program sportiv şi Liceul Tehnologic „Dragomir Hurmuzescu”, până la sfârşitul lunii noiembrie. Mai întârziate sunt procedurile la Liceul Tehnologic „Grigore Moisil”, unde contractul de execuţie va putea fi semnat săptămâna aceasta, iar montarea centralei termice să fie realizată într-un ternen de 90 de zile. De asemenea, Liceul Teoretic „Teglaş Gabor” se află în faza de achiziţie a serviciului.
Primarul municipiului Deva a menţionat că administrația locală a alocat integral sumele de bani necesare proiectelor pentru ca toate şcolile să poată face investiţiile. El a precizat că primăria nu putea face achiziţiile publice deoarece unităţile de învăţământ sunt ordinatori terţiari de credite.
Florin Oancea – Primarul Municipiului Deva: