11,000FaniÎmi place

Aproape 600 de cadre didactice s-au înscris deja pentru vaccinarea împotriva COVID-19

Aproape 600 de cadre didactice s-au înscris deja pentru vaccinarea împotriva COVID-19 care a început în două centre special dedicate din judeţul Hunedoara. La centrul de vaccinare de la Inspectoratul Școlar Județean a început vaccinarea împotriva COVID-19 a cadrelor didactice hunedorene.

 

O echipă mobilă de cadre medicale de la Direcţia de Sănătate Publică va vaccina în aceste zile, la Deva, aproape 400 de angajați din învățământ, înscriși până miercuri. Un al doilea centru de vaccinare este deschis la Universitatea din Petroșani pentru cadrele didactice din zona Văii Jiului. Aici s-au înscris până acum 200 de angajați din sistemul de învățământ.

 

Vaccinarea cadrelor didactice este efectuată vaccinul AstraZeneca, pentru persoanele în vârstă de până la 55 de ani, şi cu vaccinul PfizerBioNTech, pentru cei cu vârsta de peste 56 de ani.

Te-ar mai putea interesa