11,000FaniÎmi place

Bugetul general consolidat al municipiului Deva a fost aprobat de consilierii locali

Consilierii locali au aprobat, miercuri, bugetul general consolidat al municipiului Deva pe anul 2023. Valoarea acestuia se ridică la 561,83 milioane lei, echivalentul a 114,19 milioane euro.

 

Potrivit administraţiei locale, cheltuielile cu investiţiile prezintă 54,11% din bugetul general pe anul în curs, prioritate la alocarea fondurilor având proiectele cu finanţare nerambursabilă şi proiectele de investiţii aflate în derulare.

 

Proiectele de investiţii finanţate din fonduri europene nerambursabile acoperă o plajă mare de domenii gestionate de Primăria Deva: clădirile şi dotările unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, eficienţa energetică prin anveloparea blocurilor, mobilitatea urbană şi infrastructură socială, a declarat primarul localităţii, Florin Oancea.

Te-ar mai putea interesa