11,000FaniÎmi place

Copiii au descoperit poveştile comunităţilor locale din Ţara Haţegului şi ale celor din Munţii Orăştiei

Poveştile comunităţilor locale din Ţara Haţegului şi ale celor din Munţii Orăştiei, au fost redescoperite de copii. Este vorba despre 260 de elevi care învaţă în ciclul primar la nouă şcoli generale din aceste zone, iar totul a fost posibil în cadrul unui proiect iniţiat de Geoparcul Internaţional UNESCO Ţara Haţegului.
Proiectul intitulat „Patrimoniu citit.

 

Poveşti din comunitate în luna de poveste” s-a desfăşurat pe parcursul lunii februarie. Elevii au realizat scurte filme şi prezentări, iar poveştile au fost scrise în reviste făcute manual. Nu au lipsit şezătorile şi dansurile tradiţionale, iar cei mai mici, de la clasele pregătitoare, au contribuit cu desene pe tema patrimoniului local.
Adina Popa este inițiatorul și coordonatorul proiectului.

Te-ar mai putea interesa