Cursuri în scenariu mixt la Colegiul Naţional „Regina Maria” din Deva

Cursuri în scenariu mixt la Colegiul Naţional „Regina Maria” din Deva

Colegiul Naţional „Regina Maria” din Deva, unul dintre cele mai mari din municipiu, va desfăşura cursurile într-un scenariu mixt, până pe 29 septembrie, după ce unul dintre elevii de clasa a IX-a a fost confirmat pozitiv la infecţia cu noul coronavirus, după ce s-a întors de la un concurs de karate din Polonia.

 

Potrivit Inspectoratului Şcolar Hunedoara, preşcolarii şi elevii din învăţământul primar vor participa la cursuri faţă-în-faţă, iar cei din ciclurile de învăţământ gimnazial şi liceal vor derula activităţi on-line. Orele se vor desfășura conform orarului, iar prezența la cursurile on-line este obligatorie.