Două noi centre de vaccinare împotriva COVID-19 dedicate cadrelor didactice vor fi deschise, de miercuri, la Deva, în sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, şi în incinta Universităţii Petroşani, a informat Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara.
Reprezentanţii DSP Hunedoara au stabilit împreună cu unităţile organizatoare toate condiţiile necesare pentru derularea activităţii de vaccinare în cele mai bune condiţii. Vaccinarea cadrelor didactice va fi efectuată cu următoarele Vaccin AstraZeneca – pentru persoanele în vârstă de până la 55 de ani şi Vaccin Pfizer – pentru persoanele de peste 55 de ani.