11,000FaniÎmi place

Două noi proiecte cu fonduri europene la Deva

Două proiecte cu finanţare europeană în valoare totală de 20,56 milioane lei, echivalentul a 4,25 milioane de euro, au fost semnate marţi de primarul municipiului Deva, Florin Oancea, unul dintre obiectivele de investiţii referindu-se la construirea unei grădiniţe, iar cel de-al doilea, la realizarea unei piste de biciclete pe bulevardele principale ale oraşului.

 

Pentru construcţia grădiniţei, municipalitatea a câştigat fonduri în valoare de 4,64 milioane lei (peste 960.000 de euro), imobilul urmând să fie ridicat pe un teren disponibil în curtea Şcolii Gimnaziale „Andrei Şaguna” din Deva. Perioada de implementare a proiectului este de 31 de luni de la data semnării contractului. Grădinița va avea patru grupe de copii.

Te-ar mai putea interesa