Proiectul de investiții prin care se va amenaja o grădină urbană în zona Zamfirescu, din Deva, ajuns în faza în care s-a semnat contractul de proiectare şi executare a lucrărilor. Este vorba de reamenajarea zonei cuprinse între blocul AB1, de pe Aleea Lalelelor şi blocurile A6’ şi B6’, de pe strada Duiliu Zamfirescu. Scopul investiţiei este transformarea unui teren cu suprafaţa de aproximativ 3.500 metri pătraţi într-o grădină urbană, cu acces liber pentru toţi locuitorii oraşului.
Valoarea totală a investiţiei se ridică la aproape 636.000 de lei, ea fiind finanţată din fonduri europene. Termenul de executare a contractului este de şapte luni de la data emiterii ordinului de începere.