România se numără printre puţinele ţări din Uniunea Europeană care are potenţialul necesar pentru a-şi atinge obiectivul legat de independenţa energetică până în anul 2026 sau în 2027, a declarat, joi, la Deva, parlamentarul european Iuliu Winkler.
Pentru acest lucru, țara noastră va trebui să utilizeze toate resursele de finanţare europene pe care le are la dispoziţie pe linia producerii energiei din diverse surse, inclusiv pe cărbune. Totodată, deputatul european a precizat faptul că noul program al Comisiei Europene prevede ca toate statele membre să-şi asigure, până la începutul lunii octombrie, 90% din capacităţile de stocare a gazelor naturale cu scopul de a face faţă iernii viitoare și să reducă dependența de resursele din Rusia.