11,000FaniÎmi place

La Hunedoara, continuă investițiile în educație

Consilierii locali din municipiul Hunedoara au votat, în ședință extraordinară, proiectul care prevede aprobarea sumei de 52.000 de lei pentru premierea elevilor, sportivilor, profesorilor și antrenorilor acestora, pentru rezultatele deosebite obținute în anul școlar anterior.

 

Astfel, Primăria și Consiliul Local Hunedoara vor oferi premii în bani unui număr de 125 de elevi și sportivi, respectiv 31 de profesori și antrenori. Valoarea premiilor este cuprinsă între 200 și 500 de lei, în funcție de performanțe.

 

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a declarat că administraţia locală nu renunţă la premierea celor mai elevi şi sportivi din localitate, chiar dacă multe competiţii au fost anulate din cauza pandemiei.

Te-ar mai putea interesa