Minerii şi energeticienii din cadrul Complexului Energetic Hunedoara (CEH) îşi vor primi salariile integral mai devreme faţă de termenul anunţat, 26 februarie, a declarat administratorul special al companiei, Cristian Roşu, după o serie de întâlniri avute la Bucureşti cu premierul Florin Cîţu, ministrul Energiei, Virgil Popescu, şi cu secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Lucian Heiuş.
Administratorul special a menţionat că a primit garanţii că salariile vor fi plătite fără penalităţi, însă nu a putut specifica, deocamdată, data exactă la care vor fi virate în conturile minerilor.