11,000FaniÎmi place

Obiceiuri și tradiții românești de Paște

Învierea Domnului este una dintre cele mai importante și mai frumoase sărbători ale creștinătățîi. Ea are darul de a aduce familia împreună și este plină de obiceiuri tradiționale pe care le pot pune în aplicare mămicile, tăticii și copiii.

 

Cel mai răspândit obicei creștin de Paște este vopsirea de ouă roșîi. Acestea sunt nelipsite de pe masă copioasă din prima zi a acestei sărbători și face deliciul celor mici, care abia așteaptă să le ciocnească.

 

Deși înainte nu se acceptă că oule să aibă altă culoare în afară de cea roșie, acum lucrurile s-au mai schimbat, iar mamele și copiii le colorează cu verde, galben sau albastru.

 

Există mai multe legende legate de obiceiul vopsirii ouălor în cultură românească. Cea mai populară dintre ele spune că Maică Domnului, care venise să-și plângă fiul răstignit, a așezat coșul cu ouă lângă cruce și acestea au fost înroșite de sângele care picură din rănile lui Iisus.

 

Lumina sfânta

 

În noaptea de Înviere, credincioșîi sunt încurajați să meargă la biserica și să ia lumina. Ei trebuie să aducă de acasă o lumânare, pe care o vor aprinde cu cea pe care o scoate părintele din altar. Lumina este simbolul Învierii.

 

Cele mai multe familii păstrează restul de luminare rămasă nearsă după slujba și o aprind în cursul anului în cazul în care au un mare necaz. La sfârșitul slujbei de Înviere, preotul împarte tuturor Sfintele Paști și îi împărtășește pe cei mici.

 

Mielul

 

În România, toate familiile servesc la masă de Paște carne de miel preparată sub diverse forme. Fie că este vorba despre friptură sau drob, cei mici și cei mari se bucură de carnea gustoasă.

Mielul este simbolul Mântuitorului Iisus, care a fost sacrificat pentru a salva omenirea.

 

Pască

 

Acest preparat dulce obținut din aluat, brânză și stafide este printre felurile preferate ale celor mici. El se prepară o dată pe an de mame și bunici.

 

Text preluat de pe site-ul www.perfecte.ro

Te-ar mai putea interesa