11,000FaniÎmi place

Pensionarii din Deva cu venituri până în 1.200 de lei vor circula gratuit cu transportul în comun

Persoanele din Deva cu pensii până la valoarea de 1.200 de lei pe lună, inclusiv, vor putea circula gratuit pe autobuzele societăţii de transport local. Decizia a fost luată luni de consilierii locali ca o măsură de protecţie a vârstinicilor din municipiu, a declarat primarul Florin Oancea. Până acum, pensionarii din municipiul Deva puteau circula gratuit cu transportul în comun doar dacă aveau un venit lunar mai mic de 1.000 de lei.

 

În municipiul Deva sunt acordate facilităţi la transportul public de persoane şi pentru elevii sau studenţii care învaţă în oraş, la instituţii acreditate, de stat, aceştia având posibilitatea să circula gratuit, indiferent de oră, zi sau traseu.

Te-ar mai putea interesa