Peste 1.600 de cetățeni străini s-au aflat, anul trecut, în atenția polițiștilor de la Biroul de Imigrări Hunedoara.
Potrivit datelor de bilanț ale instituției, au fost depistaţi 24 de cetăţeni străini în situaţii ilegale. Opt persoane au trebuit să părăsească teritoriul României. Cinci cetățeni străini minori au fost transferaţi într-un centru de plasament, iar 10 persoane au solicitat azil în țara noastră.
De asemenea, anul trecut au fost emise 483 avize de muncă pentru lucrători permanenți, şi au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 47.000 de lei.