11,000FaniÎmi place

Primăria Hunedoara a depus proiecte PNRR în valoare de 9,5 milioane de euro

Primăria Hunedoara a depus trei proiecte în valoare de 9,5 milioane de euro pentru eficientizarea energetică a 12 blocuri din municipiu, fondurile fiind solicitate prin Programul Naţio­nal de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

 

Deşi ghidurile de întocmire a proiectelor au fost lansate foarte târziu, echipa Direcţiei Proiecte cu Finanţare Europeană din cadrul Primăriei Hunedoara a reuşit să întocmească întreaga documentaţie și să o depună în timp record, deoarece procedura se bazează pe principiul primul venit – primul servit. Primele două proiecte au o valoare cumulată de 7,5 milioane euro şi vizează 10 blocuri de pe bulevardul Mihai Viteazul şi din zona pietonală Corvin.

 

În acest fel, Primăria Hunedoara a reușit să cumuleze 34% din totatul finanțărilor eligibile pentru județul nostru. Cel de-al treilea proiect, în valoare de 2 milioane de euro, a fost depus pe axa PNRR cu finanţare la nivel naţional.

Te-ar mai putea interesa