11,000FaniÎmi place

,,Târgul de Zâmbete Handmade”, un eveniment special dedicat copiilor la Deva

Locuitorii municipiului Deva, dar şi alţi vizitatori, sunt aşteptaţi vineri, 25 iunie, în Parcul Cetății din oraş la primul târg al verii dedicat copiilor. “Târgul de Zâmbete Handmade” va avea loc începând cu orele 16.00, pe aleea principală a parcului de la poalele Cetăţii. Evenimentul este organizat de Rotary Club Deva Castrum, în parteneriat cu Primăria Municipiului Deva.

 

Tineri cu vârste între 7 şi 15 ani, în echipe de câte maxim 4, vor pregăti împreună și vor aduce în fața dumneavoastră obiecte și produse confecționate de ei: picturi, bijuterii, fursecuri şi alte bunătăți, dar și limonadă pentru vizitatorii însetați. Scopul târgului este încurajarea copiilor în dezvoltarea abilităților practice, a lucrului în echipă, dar și învățarea noțiunilor simple de antreprenoriat.

Te-ar mai putea interesa