11,000FaniÎmi place

Voucherele de vacanță vor fi eliminate în 2021

Eliminarea voucherelor de vacanţă va afecta puternic turismul din judeţul Hunedoara, în condiţiile în care acesta se află pe locul al doilea în ţară în ceea ce priveşte potenţialul pe acest sector al economiei naţionale.

 

Vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Lucian Stanciu, s-a întâlnit cu prefectul judeţului Hunedoara, Călin Marian, şi i-a înmânat o scrisoare deschisă în care se arată nemulţumirea firmelor din turism faţă de intenţia Guvernului de a nu mai acorda vouchere de vacanţă pentru anul 2021.

 

Reprezentantul patronatelor din turism a menționat că în județul Hunedoara vor fi afectate firmele din staţiunea Geoagiu-Băi, cele din staţiunile montane – cum sunt Straja sau Parâng, dar şi cele din Ţara Haţegului sau din municipiile Hunedoara şi Deva.

Te-ar mai putea interesa