Miercuri, 25 martie, a fost sărbătorită Ziua Poliției Române și în municipiul Deva. Cu această ocazie, Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara a organizat, în Piața Unirii, un eveniment de tip expoziție dedicat în special tinerilor.
Cei prezenți au avut oportunitatea de a descoperi îndeaproape activitatea polițiștilor din diferite structuri, de la rutieră și criminalistică, până la acțiuni speciale. Vizitatorii au putut vedea echipamentele folosite în teren, autospecialele din dotare și au interacționat direct cu oamenii legii, care le-au răspuns întrebărilor și le-au oferit explicații despre munca lor de zi cu zi.
Evenimentul a avut și un rol educativ, promovând siguranța și încrederea în instituțiile statului, dar și oportunitățile unei cariere în domeniul poliției.

Echipa BIG FM a fost prezentă la această acțiune, iar impresiile de la fața locului, alături de declarații oferite de reprezentanții IPJ Hunedoara, vor putea fi urmărite în cadrul emisiunii de vineri, 27 martie 2026, de la ora 9:00. Invitat în direct va fi Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al instituției.

Fotografiile care însoțesc acest material au fost realizate de Alexandru Câmpean, student la Facultatea de Jurnalism din București, aflat în practică la radio BIG FM.

