„Regina Maria a lui Ioan Bolborea nu este o simplă statuie comemorativă, nici o convențională figură de bronz așezată în spațiul public pentru a bifa o datorie istorică. Este, mai curând, o apariție. O prezență ridicată la marginea dintre portret, efigie și mit.
Sculptorul pare să fi înțeles că Regina Maria nu poate fi tratată doar ca personaj istoric. Ea aparține, prin forța destinului ei, unei zone mai rare: aceea în care biografia devine simbol, iar chipul unei femei ajunge să concentreze eleganță, voință, suferință, diplomație, maternitate, curaj și o formă foarte înaltă de reprezentare națională. De aceea, lucrarea nu caută realismul sec, de manual, ci o frumusețe transfigurată. Nu este doar „Regina Maria așa cum a fost”, ci Regina Maria așa cum a rămas în imaginarul nostru: luminoasă, suverană, aproape hieratică.
Chipul are o noblețe calmă, o rezervă regală care nu îndepărtează, ci sporește misterul și autoritatea prezenței. Regina nu pare inaccesibilă, ci înălțată de propria ei demnitate. Nu este o figură teatrală, deși fastul veșmintelor ar fi putut împinge lucrarea spre decorativ. Dimpotrivă, ceea ce impresionează este felul în care solemnitatea nu anulează feminitatea, iar ornamentul nu strivește figura. Mantia, broderiile, pliurile, detaliile vestimentare nu sunt simple podoabe: ele devin limbaj. Vorbesc despre rang, despre ceremonial, despre frumusețea unei lumi dispărute, dar și despre povara pe care o poartă orice coroană adevărată.
În această statuie, bronzul nu este inert. Pare lucrat cu o răbdare aproape afectivă. Se simte că sculptorul nu a modelat doar o comandă, ci o admirație. A urmărit nu numai asemănarea, ci aura. Iar aura, în cazul Reginei Maria, este esențială. Ea nu poate fi redusă la fizionomie. Trebuie sugerată prin verticalitate, prin atitudine, prin ritmul siluetei, prin felul în care trupul stă în spațiu ca și cum ar purta în el o întreagă istorie.
Foarte frumoasă mi se pare și relația dintre statuie și amplasament. Regina nu este coborâtă într-o piață zgomotoasă, printre semne de circulație și fațade administrative, ci ridicată pe un deal, într-un loc de veghe. Acolo, silueta ei capătă o funcție aproape protectoare. Nu domină orașul agresiv, nu îl comandă, ci îl privește. Îl ține, parcă, într-o memorie mai înaltă. Deva, cu cetatea ei, primește astfel nu doar un monument, ci un semn de noblețe recuperată.
Lucrarea are, firește, fast. Dar este un fast justificat. La Regina Maria, simplitatea ar fi putut deveni sărăcire. Ea a fost una dintre acele figuri în care frumusețea, ceremonialul și politica s-au întâlnit organic. Ioan Bolborea pare să fi intuit acest lucru: nu i-a făcut un monument auster, ci o imagine regală deplină, cu bogăție de suprafețe, cu vibrație decorativă, cu o anumită splendoare asumată. Iar această splendoare nu este gratuită; ea ține de adevărul personajului.
Aș spune că statuia reușește tocmai pentru că nu se teme de frumusețe. Într-o epocă în care monumentul public cade adesea fie în platitudine administrativă, fie în schematism rece, această lucrare are curajul de a fi amplă, feminină, solemnă și poetică. Nu minimalizează figura Reginei Maria, nu o aduce la dimensiunea unui simplu bust de protocol, ci o ridică în zona unei imagini memorabile.
Se cuvine, de asemenea, un cuvânt de recunoștință pentru Cornel Nistorescu, fără de care această restituire simbolică nu ar fi fost posibilă. El a dus lupta dificilă cu birocrația, a susținut financiar proiectul și a făcut posibilă așezarea acestei statui într-un spațiu care îi dă sens și respirație. Într-o vreme în care memoria publică este adesea lăsată pe seama festivismului gol, gestul său are valoarea unei asumări personale: nu doar a sponsorizat un monument, ci a apărat o datorie de memorie.
Regina Maria a lui Ioan Bolborea este, așadar, mai mult decât un omagiu. Este o restituire simbolică. O regină de bronz, dar nu încremenită; o regină de lumină, chiar dacă materia este grea; o regină care nu decorează locul, ci îl consacră. Prin ea, dealul de la Deva capătă un accent de noblețe, iar memoria istorică primește nu doar un chip, ci o prezență.
