11,000FaniÎmi place

Castelul Corvinilor se redeschide pentru public începând cu data de 15 mai

Conducerea instituţiei muzeale asigură toate condiţiile pentru ca turiştii care vizitează monumentul istoric să fie în siguranţă. Castelul este închis din 12 martie, în incinta acestuia continuând doar lucrările de renovare.

 

Turiștii care vor vizita Castelul Corvinilor vor fi întâmpinați cu toate măsurile specific pentru a preveni răspândirea noului coronavirus. Vom fi așezate covoare cu dezinfectant, iar clanţele uşilor vor fi dezinfectate. Angajaţii vor avea măşti pentru a preveni infectarea cu COVID-19. Directorul Muzeului Castelul Corvinilor, arheologul Sorin Tincu, spune că vor fi respectate toate măsurile trasate de autorităţi în privinţa protecţiei împotriva COVID-19.

 

 

Traseele de vizitare ale castelului rămân aceleaşi ca anul trecut.

 

Pe de altă parte, restricţiile impuse de pandemia de COVID-19 au avut efecte negative asupra numărului de vizitatori ai castelului, aceştia fiind cu 74.000 mai puţini faţă de primele cinci luni ale anului trecut.

Te-ar mai putea interesa